Trei femei
E Luni de dimineață și sincer nu mă asteptam să pot să spun prea multe despre mine, despre ce am facut in ultima perioadă… Dar cumva gândul la tine și faptul că ieri am fost dus cu zăhărelul cu o pizza până ce a trecut și ora cinei, m-au făcut să mă gândesc că văd viața ca o pizza…
Ai putea spune că baza este totul, ceea ce-i dă structură, rezistență, fond de gust. Și că tot ce vine peste, imposibil de variat în toate aspectele, rămâne oarecum superficial, adus de unul sau de altul, de aproape sau de departe.
Și totuși… Coca poate fi făcută din și cu multiple ingrediente, frământată mai mult sau mai puțin, mai groasă sau mai subțire, mai dulce sau mai sărată, în orice formă posibilă, gătită mai bine sau mai nu, în fine, cu gust sau nu în funcție de cine o încearcă… Și asta este doar coca… Ingredientele, în varietatea lor infinită, sunt cu siguranță la fel de importante și complexe.
Să fie oare coca copilaria, când ingredientele de bază sunt amestecate bine, când dintr-un fragil primordial mâini iubitoare ne transformă într-un sâmbure omogen, pregătit de creștere?
Și să fie oare atunci adolescența o perioadă de puternică creștere, de efervescentă frământare internă, când temperatura crește ușor de la orice, totul este o dramă sau o victorie, o chimie ciudată definește sentimentele, iar noi nu știm ce vrem, ce vom deveni?
Uneori pregătite atent în culise și introduse subtil, alteori aruncate brusc în noi, peste noi, realitatea experiențelor de viață, a gândurilor și sentimentelor, cam tot atunci apar, colorate, aromate și gustoase ingrediente. Infinite în varietatea lor și parcă uneori plutind pe cocă, nelegate și incă fără legătură, un labirint haotic, o trăire confuză…
Cuptorul vieții, fierbinte sau rece, va lega până la urmă totul, coca și ingredientele se vor uni în mozzarella gândurilor și a sentimentelor, viața va prinde gust și noi cu ea, vom începe a gusta unii din ceilalți, cu pofta și satisfacția vor veni ideile și influențele noi, și vom creste ori ne vom ascunde, populari sau foarte speciali, simpli sau prea încărcati, gustând sau așteptând sa fim gustați…
Se va ajunge și la un fel de rutină, și va depinde atunci în ce fel vom da gust mai departe vieții noastre. Vom decide dacă vom continua să căutăm îngrediente mereu noi, sau dacă este rândul să frământăm coca unui mic viitor de pizza, sa învătăm ce înseamnă a da viață. Perioadă de viață plină, de rafinament al gusturilor și al simțurilor, de creație și iubire.
Cât va dura și ce vom simți depinde doar de noi, de ce am strâns și din ce am fost făcuți, de cât de proaspeți ne-am ținut, de cât de mult am gustat și am fost gustați… Unele excese vor durea, ne vom usca pe alocuri, ne vom mai răci, dar vom avea acel gust subtil și elegant de a doua zi, de pizza rece…
Și deși din noi toți până la urmă nu vor rămâne decât niște margini uscate, mulți își vor aminti de gustul sentimentelor și gândurilor noastre și poate unii vor îndrăzni chiar să încerce rețeta vieții noastre…
Poftă (de viață) bună!
Andrei Badoiu, octombrie, Lausanne–Evionnaz