După doi ani de la moartea fotografului, Muzeul Județean Ialomița a reușit să intre în posesia primelor 958 de plăcuțe de sticlă, urmând ca familia, la început destul de neîncrezătoare față de eforturile instituției, să le doneze și pe celelalte, până la câteva mii de bucăți. Conform legislaţiei  regimului comunist,  în 1989, adică la cinci ani de la moartea autorului, expira protecţia legii asupra proprietăţii intelectuale. Condițiile precare de păstrare a plăcuțelor pricinuiseră deteriorarea gravă a celor mai multe dintre ele, lucru care, în lipsa unor tehnologii avansate, a făcut ca Muzeul mai degrabă să deplângă situația. În 2008, Cezar Popescu, un pasionat de fotografie din Slobozia, l-a descoperit pe Costică Acsinte și de-a lungul ultimilor ani a reușit să convingă Muzeul să-i permită digitizarea celor peste 5.000 de plăcuțe de sticlă. Twitter, un articol din Times preluat de presa din toată lumea, biblioteca digitală Flickr, Facebook și o campanie internațională de fundraising online l-au scos pe Acsinte la rampă, într-un mod asemănător celui în care John Maloof, descoperind din întâmplare în 2007 o cutie cu 30.000 de negative, a făcut-o cunoscută pe Vivian Meier, dădaca misterioasă care fotografiase minunat și pe ascuns, vreme de patruzeci de ani, oameni și locuri din Chicago. Eforturile lui Maloof s-au lăsat cu multă mirare din partea specialiștilor, expoziții de prestigiu în America și în Europa, două cărți, colecționari împătimiți și un film documentar. Poate că o legătură între Chicago și Slobozia primei jumătăți a secolului al XX-lea e mai greu de găsit, în schimb nici eforturile lui Cezar Popescu nu sunt mai puțin vrednice. Pentru că fotografiile digitizate, postate seară de seară începând din februarie 2014, scot la iveală o lume care privită cu ochii de astăzi, greu să nu stârnească uimire.

(Va urma.)