A fost odată ca-n povești, Trăia în Slobozia, O nezănatecă de fată, Ce se numea Maria…
Nu prea era serioasă, Constant pusă pe șotii, Orice, dar nu sfioasă, Mereu îi jucau ochii…
Și după-atîtea glume, Cînd se uita la tine, N-ai fi putut a spune, De-ți va fi rău, ori bine!
Păr negru, cu cosițe, Ochii, două alune. În păr, rose fundițe, Cămeșa-i, cu buline…
Iubit-am pe Maria, Și viața fu frumoasă, Rîsetele și veselia, Au fost mereu în casă…
Cu ea rămîn în gînd, Și zîmbetul pe buze, Sînt acum singur, și plîngînd, Peste-ale-ei poze…
Andrei Bădoiu, iunie 2014, Evionnaz