Îmi spune că are pisica de 13 ani, a găsit-o într-un șanț, aproape moartă de foame. De atunci sunt nedespărțite. Se așează pe iarbă și îmi spune cât de mult ține la ea. Pisica nu vrea să stea locului.
E surprinsă că astăzi nu e cuminte, de parcă ar ști că i se face o poză și nu îi place cum îi stă blana. „Astâmpără-te, uite, domnul vrea să ne prindă în poză.“, încearcă, fără succes, să o liniștească. Pisica miaună zgomotos.
E o zi de primăvară timpurie, suficient de răcoroasă încât să-i facă pielea de găină. Noroc că are pisica lângă ea, să-i țină de cald.
Aparatul e pregătit, pisica e în continuare agitată. Îi bagă mâna sub burtă și o scarpină. O liniștește, suficient cât să apuc să fac poza. Abia la sfârșit am observat amândoi că farfuria era goală.
Luchian Abel, martie 2014, Slobozia