Merge grăbit către cutia poștală. Strig la el, chiar înainte să introducă scrisoarea. Întoarce privirea către mine, mirat.

Îl întreb cui i-a scris. Iubitei, normal. Abia azi a reușit să ajungă cu o scrisoare nouă la cutia poștală. Nu i-a mai scris de vreo două săptămâni, se plânge, dar azi noapte a prins puțin timp liber și și-a vărsat pe o foaie îngălbenită toată cerneala adunată în suflet.

E de acord să-i fac o fotografie, în timp ce pune scrisoarea. Bătrânul din ușă îmi privește aparatul, dând senzația că nici nu l-a observat pe soldat în cale.

Duce plicul la buza cutiei, cum își ducea șoapta la buzele iubitei, în vremuri de pace. Apăs declanșatorul, apoi scrisoarea alunecă înăuntru.

Ne vedem peste câteva zile, să-i dau poza. A zis că vrea să o pună în următoarea scrisoare.

Luchian Abel, martie 2014, Slobozia