Cuplu
Te țin de mână și-n a ta privire, Eu parcă văd o dulce amăgire. Mă tem, dar sunt vrăjit de-a ta chemare, Mai pot să fug, sau prins sunt oare?
În ochii-ți dulci acum mă pierd, Visînd povești în care-alene te dezmierd. O șoaptă doar, atât, și m-ai răpus, De-acum eu sunt al tău supus.
Nimic nu mai există și nimic nu mai contează, Din inima-mi făcut-ai o sfârlează; În juru-ți existența-mi se-învârtește, Te văd și totuși totul fac orbește.
Şi nu respir, nu mânc, nu beu, doar simt! Cum am ajuns atâta să mă mint? Ce ai făcut din mine oare? Mai exist? De tine voi putea să mă dezist?
Unde sa fug, când ești în mine, Cum să te-alung, când mi-e așa de bine? Voi mai putea să nu mai pot iubi, Aș fi eu, eu, de nu aș mai simți?
O șoaptă doar, și doar o șoaptă, Şi inima-mi din nou e a ta toată! De fură gânduri, întrebări, eu nu mai știu, Voința-mi este un enorm pustiu…
În a ta privire-acum mă pierd, Nimic nu mai contează, simt! Ești în mine doar o șoaptă, Şi totuși…
Andrei Badoiu, noiembrie, Evionnaz