Do you write?

Do you love to write? Do you love Acsinte’s photographs? Then combine them into one short story and let me know about it. I’d be more than happy to publish you here.

The only constraint is that your story has to end logically with one of Acsinte’s picture. Good luck!

Nu pleca!

Femeie

Femeie

De ce ai venit?

Sunt fără gânduri, fără suflu, împietrit de silueta-ți statuară.

Te văd și te aud doar pe tine, de parcă aura ta diafană eclipsează întregu-mi univers.

Aș vrea să te gust; ca o mușcătură dintr-un măr tare, dulce acrișor.

Pielea ta, adiere de vară, tortură a viselor mele, îmbată simțuri cu dorințe.

Îți culeg din ochi cuvintele de pe buze și mă pierd prea des în jocul nespus.

Ai oprit timpul în a mea inimă, mă sfârșesc în privirea-ți învingătoare.

Nu am nici o șansă…

De ce ai venit?

Badoiu Andrei, martie 2015, Bex-Montreux

Chocolat à l’ancienne

Copil

Copil

Hmmm, așa de greu de scris. Nu sunt mulțumit, și asta pentru că gândurile îmi zgândăresc simțurile. Nu că aș vrea să mă opresc din gânduri…

— Mă numesc Andrei și sunt dependent, de ciocolată. Corul: „- Bună seara, Andrei!“. Moderatorul: „- Andrei, nu ai vrea să ne povestești despre dependența ta? Ai să vezi, ajută.“ Murmure de încuviințare în semicerc.

Dar oricât aș vorbi, oamenii nu înțeleg, nu este orice ciocolată, ci THE ciocolată, acel dulce și fin și elegant Chocolat à l’ancienne făcut de Villars în Villars, acel tărâm dulce dintre munți… Chiar astăzi le-am scris, m-am rugat de ei, le-am spus ce greșeală au făcut retrăgând produsul, câți oameni suferă, cât sufăr eu…

Încă îl vând, produsul, în cutii frumos decorate și ambalate, scumpe, cu minunățiile sigilate ermetic, probabil sub argon, în pliculețe din hârtie frumoasă în doze de sub cinci grame, cât să te-întărâte dar nu să te mulțumească… Totul o conspirație înspre a te face să-ți pierzi mințile trecând de la un pliculeț la altul, cu mâinile tremurânde, extatic și totuși conștient că nu mai rămân prea multe, că sfârșitul este aproape…

Departe de zilele când puteai cumpăra o tabletă întreagă, finuță și pătrățoasă, cât jumătate dintr-una ordinară. Doza perfectă, un pătrat de fericire, de neîmpărțit, fericire distilată, elixir pur. Acum am impresia că sunt recunoscut în magazine, că oamenii știu de nevoia-mi iminentă. Iar când nu le găsesc, am atacuri de panică și mă transform într-un eu sălbatic, primar, de nerecunoscut. Până la următorul magazin, când mă trezesc cu produsul în brațe.

Experiența în sine… experiența! Da, nu gustul, nu consistența, nu aroma… O trăire intensă, fericire dulce care te unge pe interior și se răspândește în tot corpul, de care corp uiți, rămânând cu totul în trăirea însăși, ajuns întru totul sub influența completă a simțirii infinite. Până se termina, ca orice lucru prea bun.

Offf, ce dor, și ce doare! Unde ești tu, Chocolat à l’ancienne?!?

Badoiu Andrei, martie 2015, Bex-Lausanne

Beng, beng, poc și puf

Gangsterul piticu

Gangsterul piticu

Stimați vizitatori, Să mă prezint, aș vrea, Sînt gangsterul pitic, Un killer haimana!

Deși vă par cam tînăr, Să nu vă înșelați, Sînt rău, și crud, și aspru, N-ați vrea să mă-enervați!

Bat, tai, împușc și-omor Pe cine-mi stă în cale; Legii îi dau-ușor ocol Sau o calc în picioare!

Poliție, jandarmerie, N-am auzit de ei; Să fie-o sindrofie De impotenți lachei?!?

Mă port în haine bune, Am bani, femei, alcool, tabac, Toți știu de al meu nume, Și toți îmi fac pe plac!

Că sînt puternic, știu și simt, Nimic nu e mai sigur… Și totuși, nu am să vă mint, Am fost, sînt și voi fi mereu tot singur…

Nu am regrete, însă temeri; Calea-mi de-acum e-aleasă… N-aș vrea ca și alți tineri Să cadă-n astă plasă…

Dară deci luați aminte La tot ce azi v-am spus, Vorbit-a-mi conștiința, Știind de-al meu apus…

Bădoiu Andrei, februarie 2015, Evionnaz

Midnight morbid

Bărbat cu pistol

Bărbat cu pistol

I see ants, they make krantz, I see bugs, they give hugs, I see moths, in my clothes, I see lead, ’cause I’m dead!

Andrei Badoiu, ianuarie 2015, Evionnaz

Una rece, nefiltrată, vă rog

Tînără în costum popular

Tînără în costum popular

Te așteptam cu lacrimi în ochi, Și tu, când m-ai văzut, Ai zâmbit, dar un pic decalat, Astfel că emoțiile noastre Nu s-au mai întâlnit. Ce trist!

Iar când îmi ești aproape, Mă trec valuri de gânduri Nedescifrate și parcă mute, Deși tremurând să spună multe… Te simt, dar nu te aud de mine însumi.

Este oare o coincidență Că gândurile aliniază sentimente, Sau doar ne place nouă să tragem linii Să facem ordine, futil, bineînțeles, În marele haos, al dragostei?

Andrei Badoiu, ianuarie 2015, Evionnaz

Departe de noi

Femeie

Tînără

În soare azi eu nu gasesc lumina, Zîmbesc, glumesc dar înlautru plîng, M-apasă gînduri grele, negre, Și mă ucide umbra rece, Lipsa ta!

Andrei Badoiu, mai 2003, Torino

Cînd n-am știut de ce

Căpitan sovietic de cavalerie, ținută de vară M1943.

Căpitan sovietic de cavalerie, ținută de vară M1943.

În leneveala-mi flască, Plictisul mă cuprinde, Nici de mă doare-n bască Nu-mi mai aduc aminte…

Prin clipe lungi scurg timpul, Sfârșitul e aproape; Se va opri și gândul, Când voi sări în noapte…

Nu vreau nimic! De ce nu înțelegi? Sunt gol, și plictisit, Nu-i timpul să m-alergi.

Contradictorii gânduri Golu-mi traversează, Citește printre rânduri, Oricum nu mai contează.

Pustiu de sentiment, Tu! M-ai ajuns din urmă… Al vieții element S-a stins ușor în umbră…

Andrei Badoiu, noiembrie, Lausanne – Evionnaz

Și totuși…

Cuplu

Cuplu

Te țin de mână și-n a ta privire, Eu parcă văd o dulce amăgire. Mă tem, dar sunt vrăjit de-a ta chemare, Mai pot să fug, sau prins sunt oare?

În ochii-ți dulci acum mă pierd, Visînd povești în care-alene te dezmierd. O șoaptă doar, atât, și m-ai răpus, De-acum eu sunt al tău supus.

Nimic nu mai există și nimic nu mai contează, Din inima-mi făcut-ai o sfârlează; În juru-ți existența-mi se-învârtește, Te văd și totuși totul fac orbește.

Şi nu respir, nu mânc, nu beu, doar simt! Cum am ajuns atâta să mă mint? Ce ai făcut din mine oare? Mai exist? De tine voi putea să mă dezist?

Unde sa fug, când ești în mine, Cum să te-alung, când mi-e așa de bine? Voi mai putea să nu mai pot iubi, Aș fi eu, eu, de nu aș mai simți?

O șoaptă doar, și doar o șoaptă, Şi inima-mi din nou e a ta toată! De fură gânduri, întrebări, eu nu mai știu, Voința-mi este un enorm pustiu…

În a ta privire-acum mă pierd, Nimic nu mai contează, simt! Ești în mine doar o șoaptă, Şi totuși…

Andrei Badoiu, noiembrie, Evionnaz

Viața ca o pizza

Trei femei

Trei femei

E Luni de dimineață și sincer nu mă asteptam să pot să spun prea multe despre mine, despre ce am facut in ultima perioadă… Dar cumva gândul la tine și faptul că ieri am fost dus cu zăhărelul cu o pizza până ce a trecut și ora cinei, m-au făcut să mă gândesc că văd viața ca o pizza…

Ai putea spune că baza este totul, ceea ce-i dă structură, rezistență, fond de gust. Și că tot ce vine peste, imposibil de variat în toate aspectele, rămâne oarecum superficial, adus de unul sau de altul, de aproape sau de departe.

Și totuși… Coca poate fi făcută din și cu multiple ingrediente, frământată mai mult sau mai puțin, mai groasă sau mai subțire, mai dulce sau mai sărată, în orice formă posibilă, gătită mai bine sau mai nu, în fine, cu gust sau nu în funcție de cine o încearcă… Și asta este doar coca… Ingredientele, în varietatea lor infinită, sunt cu siguranță la fel de importante și complexe.

Să fie oare coca copilaria, când ingredientele de bază sunt amestecate bine, când dintr-un fragil primordial mâini iubitoare ne transformă într-un sâmbure omogen, pregătit de creștere?

Și să fie oare atunci adolescența o perioadă de puternică creștere, de efervescentă frământare internă, când temperatura crește ușor de la orice, totul este o dramă sau o victorie, o chimie ciudată definește sentimentele, iar noi nu știm ce vrem, ce vom deveni?

Uneori pregătite atent în culise și introduse subtil, alteori aruncate brusc în noi, peste noi, realitatea experiențelor de viață, a gândurilor și sentimentelor, cam tot atunci apar, colorate, aromate și gustoase ingrediente. Infinite în varietatea lor și parcă uneori plutind pe cocă, nelegate și incă fără legătură, un labirint haotic, o trăire confuză…

Cuptorul vieții, fierbinte sau rece, va lega până la urmă totul, coca și ingredientele se vor uni în mozzarella gândurilor și a sentimentelor, viața va prinde gust și noi cu ea, vom începe a gusta unii din ceilalți, cu pofta și satisfacția vor veni ideile și influențele noi, și vom creste ori ne vom ascunde, populari sau foarte speciali, simpli sau prea încărcati, gustând sau așteptând sa fim gustați…

Se va ajunge și la un fel de rutină, și va depinde atunci în ce fel vom da gust mai departe vieții noastre. Vom decide dacă vom continua să căutăm îngrediente mereu noi, sau dacă este rândul să frământăm coca unui mic viitor de pizza, sa învătăm ce înseamnă a da viață. Perioadă de viață plină, de rafinament al gusturilor și al simțurilor, de creație și iubire.

Cât va dura și ce vom simți depinde doar de noi, de ce am strâns și din ce am fost făcuți, de cât de proaspeți ne-am ținut, de cât de mult am gustat și am fost gustați… Unele excese vor durea, ne vom usca pe alocuri, ne vom mai răci, dar vom avea acel gust subtil și elegant de a doua zi, de pizza rece…

Și deși din noi toți până la urmă nu vor rămâne decât niște margini uscate, mulți își vor aminti de gustul sentimentelor și gândurilor noastre și poate unii vor îndrăzni chiar să încerce rețeta vieții noastre…

Poftă (de viață) bună!

Andrei Badoiu, octombrie, Lausanne–Evionnaz

Confuzie concretă

Tînăr în costum (Alexandru Acsinte)

Tînăr în costum (Vasile Acsinte ?!)

Ce-am vrut să fiu, Dar nu am fost, Eu nu voi fi, Căci nu mai sunt…

Ce am visat, Când m-am trezit, E dus de-acum, Chiar nici n-a fost…

Și tot ce văd, ce gust, ce simt, Nu știu de e aieve, ori real, Mă pierd, dar nu te regăsesc, Și jocul nu e joc, dar e banal…

Andrei Badoiu, septembrie, Lausanne–Evionnaz