Fetiță cu codițe si buchet de flori
M-am înseninat de cum a intrat pe ușă. Pregătisem atelierul, adusesem și un scaun de la biserica din sat. Venise cu două buchete mari—mirosea dumnezeiește!—și, cu toate aceste mici intervenții, pentru a face instantaneul… fata era prea serioasă.
Codițe împletite, păr bălai, hăinuțe curate… suflet cald, dar trist! Am privit prin aparat și am ințeles de ce, poate pentru că nu avea nimic în picioare? Am împărțit buchetele: unul în mînă, unul pe jos… parcă s-a mai înseninat. Cîtă simplitate… ce frumoasă e trista mea fetiță… cu un buchet! Cu două… Cu ea… Nu știa că îi acoperisem cu florile picioarele, de asta cred că a rămas, etern, serioasă.
Sau poate doar rușinată.
Daniel Moanță, aprilie 2014, Slobozia