Femeie

Femeie

M-am scăldat în lumina dimineții, \\ Răsărită dintre văi adânci, \\ Peste umerii giganților adormiți, \\ Aducătoare de lumină și viață, \\ Mângâiere aurie, difuzie graduală, \\ Timidă căldură întinsă, \\ Peste suprafețe reci, umede, \\ Sursă unică a profilurilor crenelate \\ Pe fundal de albastru paradisiac, \\ Tranziție magică între existențe, \\ Încă o iluzie fină, infantilă, \\ Preludiu al mărețului evident…

Între gânduri fugare, adormite, \\ Și câteva guri de aer rece, \\ Totul s-a terminat… \\ Am rămas golit, umilit, suspendat, Ca mereu în fața frumuseții brute, \\ Incapabil de rațiune, \\ Înmărmurit de viziune, \\ Orbit de inevitabil.

Mi-e dor!

Andrei Bădoiu, Lausanne-Evionnaz, septembrie 2016