Pe urmele lui Costică Acsinte. Rămășițe

de Anca-Maria Pănoiu, pornind de la un teren realizat în colaborare cu Andreea Săndulescu (Mihai), Tudor Mihăescu și Anca Burtea (Vlăducă)
Un fotograf interbelic dintr-un târgușor de provincie. Poze îngălbenite, cu zimți, rolfilme rătăcite și o arhivă de peste 5.000 de plăcuțe de sticlă lăsată în urmă: oamenii și locurile Sloboziei miezului de secol al XX-lea. Un muzeu județean—câteva eforturi, câteva încercări. Un pasionat de fotografie, un articol în Times, un boom de presă, o campanie internațională de fundraising, o comunitate online și munca migăloasă de digitizare a plăcuțelor. Câțiva studenți plecați în căutarea personajelor din fotografii și a poveștilor, primul lor drum la Slobozia și niște întâlniri fericite. Puncte ale unui desen care încă își așteaptă forma…
Pe urmele lui Costică Acsinte. Rămășițe“ este o lucrare scrisă de Anca-Maria Pănoiu, pornind de la un teren realizat în colaborare cu Andreea Săndulescu (Mihai), Tudor Mihăescu și Anca Burtea (Vlăducă), lucrare ce va fi publicată aici în șase episoade.

Je n’ai pas conservé les photos. Personne ne les conserve. […] Imaginez ce qui se serait passé si on avait gardé toutes les photos que j’ai faites? Il aura fallu avoir un wagon de photos. Où les conserver? Et pourquoi faire?
Marianne MesnilMarianne Mesnil, Le photographe du parc, în MARTOR 4/1999 (Objet pratiqué, objet interpreté/ Redécouvrir la muséologie), București, Editura Martor, p. 160.

Înfățișările lui Costică Acsinte

O singură fotografie ne-a rămas cu cel care vreme de peste cincizeci de ani s-a aflat în spatele obiectivului, de unde a dat Sloboziei și împrejurimilor mii de imagini cu locuri, cu oameni și cu moravuri, oprind iluzoriu—clic-clac!—timpul care oricum a trecut peste.

Din câteva lăzi, în lumea largă

După doi ani de la moartea fotografului, Muzeul Județean Ialomița a reușit să intre în posesia primelor 958 de plăcuțe de sticlă, urmând ca familia, la început destul de neîncrezătoare față de eforturile instituției, să le doneze și pe celelalte, până la câteva mii de bucăți.

Fotografia interbelică de studio: apariții și aparențe mic-burgheze

Nu mă satur să mă uit la fotografiile din arhiva Acsinte cum nu mă săturam, în copilărie, să privesc vitrina cu animale împăiate din drumul spre casă. Zăboveam mult înaintea ciudatelor făpturi cu priviri sticloase. Intuiam în ele ciocnirea bizară dintre timpul care trece și timpul care stă, fără să am habar, la acea vârstă mică, ce taină mare ascundea și arăta, deopotrivă, vitrina.

Fotografia de familie: privind la rămășițe

La sat, lucrurile stăteau puțin diferit cu fotografia. În primul rând, reacția firească a țăranului era încercarea de a identifica personajele, de a le da nume – contau persoana și întregul, recognoscibilitatea.

Fantome digitale, răspândire și păstrare

Există o diferență vădită între fotografiile interbelice ale lui Acsinte, privite pe site-ul proiectului, pe Facebook sau pe Flickr și fotografiile zimțate, îngălbenite, îndoite, din albumul familiei Grigore.