Foto Splendid

o serie de albume ce prezintă temele majore din opera lui Costică Acsinte

Volumul I: Viața socială — ediție specială Ana Barton

Comandă cartea

Albumul poate fi cumpărat online.
Shop

Cuvînt înainte

În prezenta ediție specială puteți descoperi cum vede Ana Barton pozele lui Acsinte. Scrise cu însuflețirea-i caracteristică, povestioarele ce urmează reprezintă pentru mine un gest de maximă sinceritate, de care eu probabil nu aș fi capabil.

În încheierea cărții veți găsi un text de Cristi Crisbășan — un om pe care l-am cunoscut ca scriitor înainte să-l aflu ca fotograf.

Costică Acsinte, Ana Barton și Cristian Crisbășan într-o singură carte. Și nu orice carte, ci una făcută de mine. Nici în visele mele cele mai frumoase nu îndrăzneam să-mi imaginez așa ceva.

Cireașa de pe tort: o caligrafie cum nu bănuiam că mai poate face cineva în zilele noastre, aparținând Ancăi Ciuciulin.

Vă invit să vă minunați.

— Cezar Popescu, îngrijitor de plăcuțe

Prefață

Acum, cu „Foto Splendid. Viața socială“, mi s-a-ntors roata. În fețele ochilor mei s-au așternut fotografiile și fiecare mi-a cerut poveste. A ei și numai a ei. Mi s-au arătat în rotunjimile lor perfecte și-au poruncit cuvânt. Pe unele le-am plimbat la fereastră, să le-mbrace ori să le despoaie lumina. Pe altele le-am mângâiat, să-și desfacă-nțelesurile. Cu unele am râs și-am dansat, învârtit ori legănat, altele m-au purtat pe drumuri, în câteva m-am vrut și-n toate m-am văzut. Pentru că Acsinte ar trebui să poarte supranumele Oglinditorul[…]

— Ana Barton, scriitor

Texte

Textele integrale din prezentul volum pot fi obținut în mod gratuit, în format PDF.
Descarcă PDF

Pentru cei ce nu pot, dintr-un motiv sau altul, să intre în posesia unui exemplar al albumului am pregătit o galerie cu toate fotografiile ce au fost selecționate pentru primul volum din seria Foto Splendid.

Vizionare plăcută!

Cezar Popescu recognizes the Luminous Endowment for Photographers for making a significant financial contribution to support the Memories and Stories preservation of the Costică Acsinte Archive project. Without such support, this project would not have been possible.